Director Web and Seo Traffic

Genesa Capitolul 22

1. Dupa aceste lucruri, Dumnezeu a pus la incercare pe Avraam si i-a zis: "Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el.

2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac; du-te in tara Moria si adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune."

3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineata, a pus saua pe magar si a luat cu el doua slugi si pe fiul sau, Isaac. A taiat lemne pentru arderea de tot si a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.

4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii si a vazut locul de departe.

5. Si Avraam a zis slugilor sale: "Ramaneti aici cu magarul; eu si baiatul ne vom duce pana acolo sa ne inchinam, si apoi ne vom intoarce la voi."

6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus in spinarea fiului sau, Isaac, si a luat in mana focul si cutitul. Si au mers astfel amandoi impreuna.

7. Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau, Avraam, a zis: "Tata!" "Ce este, fiule?", i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: "Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?"

8. "Fiule", a raspuns Avraam, "Dumnezeu insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot." Si au mers amandoi impreuna inainte.

9. Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau, Isaac si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

10. Apoi Avraam a intins mana si a luat cutitul ca sa injunghie pe fiul sau.

11. Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri si a zis: "Avraame! Avraame!" "Iata-ma!", a raspuns el.

12. Ingerul a zis: "Sa nu pui mana pe baiat si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucat n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine."

13. Avraam a ridicat ochii si a vazut inapoia lui un berbec incurcat cu coarnele intr-un tufis; si Avraam s-a dus de a luat berbecul si l-a adus ca ardere de tot in locul fiului sau.

14. Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul va purta de grija". De aceea se zice si azi: "La muntele unde Domnul va purta de grija".

15. Ingerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam

16. si a zis: "Pe Mine insumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu,

17. te voi binecuvanta foarte mult si-ti voi inmulti foarte mult samanta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samanta ta va stapani cetatile vrajmasilor ei.

18. Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!"

19. Avraam s-a intors la slugile sale si s-au sculat si au plecat impreuna la Beer-Seba, caci Avraam locuia la Beer-Seba.

20. Dupa aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: "Iata, Milca a nascut si ea copii fratelui tau, Nahor,

21. si anume pe Ut, intaiul sau nascut, pe Buz, fratele sau, pe Chemuel, tatal lui Aram,

22. pe Chesed, pe Hazo, pe Pildas, pe Iidlaf si pe Betuel.

23. Betuel a nascut pe Rebeca. Acestia sunt cei opt fii pe care i-a nascut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.

24. Tiitoarea lui, numita Reuma, a nascut si ea, pe Tebah, Gaham, Tahas si Maaca.

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 21

1. Domnul Si-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, si Domnul a implinit fata de Sara ce fagaduise.

2. Sara a ramas insarcinata si a nascut lui Avraam un fiu la batranete, la vremea hotarata, despre care-i vorbise Dumnezeu.

3. Avraam a pus fiului sau nou-nascut, pe care i-l nascuse Sara, numele Isaac.

4. Avraam a taiat imprejur pe fiul sau Isaac, la varsta de opt zile, cum ii poruncise Dumnezeu.

5. Avraam era in varsta de o suta de ani la nasterea fiului sau, Isaac.

6. Si Sara a zis: "Dumnezeu m-a facut de ras: oricine va auzi va rade de mine."

7. Si a adaugat: "Cine s-ar fi gandit sa spuna lui Avraam ca Sara va da tata la copii? Si totusi i-am nascut un fiu la batranete!"

8. Copilul s-a facut mare si a fost intarcat. Avraam a facut un ospat mare in ziua cand a fost intarcat Isaac.

9. Sara a vazut razand pe fiul pe care-l nascuse lui Avraam, egipteanca Agar.

10. Si a zis lui Avraam: "Izgoneste pe roaba aceasta si pe fiul ei; caci fiul roabei acesteia nu va mosteni impreuna cu fiul meu, cu Isaac."

11. Cuvintele acestea n-au placut deloc lui Avraam, din pricina fiului sau.

12. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: "Sa nu te mahnesti de cuvintele acestea, din pricina copilului si din pricina roabei tale: fa Sarei tot ce-ti cere; caci numai din Isaac va iesi o samanta, care va purta cu adevarat numele tau.

13. Dar si pe fiul roabei tale il voi face un neam, caci este samanta ta."

14. A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineata; a luat paine si un burduf cu apa, pe care l-a dat Agarei si i l-a pus pe umar; i-a dat si copilul si i-a dat drumul. Ea a plecat si a ratacit prin pustiul Beer-Seba.

15. Cand s-a ispravit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufis

16. si s-a dus de a sezut in fata lui la o mica departare de el, ca la o aruncatura de arc; caci zicea ea: "Sa nu vad moartea copilului!" A sezut, dar, in fata lui, la o parte, a ridicat glasul si a inceput sa planga.

17. Dumnezeu a auzit glasul copilului; si Ingerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar si i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, caci Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este.

18. Scoala-te, ia copilul si tine-l de mana; caci voi face din el un neam mare."

19. Si Dumnezeu i-a deschis ochii si ea a vazut un izvor de apa; s-a dus de a umplut burduful cu apa si a dat copilului sa bea.

20. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustiu si a ajuns vanator cu arcul.

21. A locuit in pustiul Paran si mama sa i-a luat o nevasta din tara Egiptului.

22. In vremea aceea, Abimelec, insotit de Picol, capetenia ostirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: "Dumnezeu este cu tine in tot ce faci.

23. Jura-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, ca nu ma vei insela niciodata, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepotii mei si ca vei avea fata de mine si fata de tara in care locuiesti ca strain, aceeasi bunavointa pe care o am eu fata de tine."

24. Avraam a zis: "Jur!"

25. Dar Avraam a bagat vina lui Abimelec pentru o fantana de apa, pe care pusesera mana cu sila robii lui Abimelec.

26. Abimelec a raspuns: "Nu stiu cine a facut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de stire si nici eu nu aflu decat azi."

27. Si Avraam a luat oi si boi, pe care i-a dat lui Abimelec; si au facut legamant amandoi.

28. Avraam a pus deoparte sapte mielusele din turma.

29. Si Abimelec a zis lui Avraam: "Ce sunt aceste sapte mielusele pe care le-ai pus deoparte?"

30. El a raspuns: "Trebuie sa primesti din mana mea aceste sapte mielusele, pentru ca sa-mi slujeasca de marturie ca am sapat fantana aceasta."

31. Iata de ce locul acela se numeste Beer-Seba; caci acolo si-au jurat ei credinta unul altuia.

32. Astfel au facut ei legamant la Beer-Seba. Dupa aceea, Abimelec s-a sculat impreuna cu Picol, capetenia ostirii sale, si s-au intors in tara filistenilor.

33. Avraam a sadit un tamarisc la Beer-Seba; si a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui Vesnic.

34. Avraam a locuit multa vreme ca strain in tara filistenilor.

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 20

1. Avraam a plecat de acolo in tara de miazazi, s-a asezat intre Cades si Sur si a locuit ca strain in Gherar.

2. Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: "Este sora mea!" S-a temut sa spuna ca este nevasta sa, ca sa nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, imparatul Gherarului, a trimis si a luat pe Sara.

3. Atunci Dumnezeu S-a aratat noaptea in vis lui Abimelec si i-a zis: "Iata, ai sa mori din pricina femeii pe care ai luat-o, caci este nevasta unui barbat."

4. Abimelec, care nu se apropiase de ea, a raspuns: "Doamne, vei omori Tu oare chiar si un neam nevinovat?

5. Nu mi-a spus el ca este sora sa? Si n-a zis ea insasi ca el este fratele sau? Eu am lucrat cu inima curata si cu maini nevinovate."

6. Dumnezeu i-a zis in vis: "Stiu si Eu ca ai lucrat cu inima curata: de aceea te-am si ferit sa pacatuiesti impotriva Mea. Iata de ce n-am ingaduit sa te atingi de ea.

7. Acum, da omului nevasta inapoi; caci el este proroc, se va ruga pentru tine si vei trai. Dar, daca n-o dai inapoi, sa stii ca vei muri negresit, tu si tot ce-i al tau."

8. Abimelec s-a sculat dis-de-dimineata, a chemat pe toti slujitorii sai si le-a spus tot ce se intamplase. Si oamenii aceia au fost cuprinsi de o mare spaima.

9. Abimelec a chemat si pe Avraam si i-a zis: "Ce ne-ai facut? Si cu ce am pacatuit eu impotriva ta, de ai facut sa vina peste mine si peste imparatia mea un pacat atat de mare? Ai facut fata de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum facute."

10. Si Abimelec a zis lui Avraam: "Ce ai vazut de ai facut lucrul acesta?"

11. Avraam a raspuns: "Imi ziceam ca, fara indoiala, nu-i nicio frica de Dumnezeu in tara aceasta si ca au sa ma omoare din pricina nevestei mele.

12. De altfel, este adevarat ca este sora mea, fiica tatalui meu; numai ca nu-i fiica mamei mele; si a ajuns sa-mi fie nevasta.

13. Cand m-a scos Dumnezeu din casa tatalui meu, am zis Sarei: "Iata hatarul pe care ai sa mi-l faci: in toate locurile unde vom merge, spune despre mine ca sunt fratele tau."

14. Abimelec a luat oi si boi, robi si roabe si le-a dat lui Avraam; si i-a dat inapoi si pe Sara, nevasta sa.

15. Abimelec a zis: "Iata, tara mea este inaintea ta; locuieste unde-ti va placea."

16. Si Sarei i-a zis: "Iata, dau fratelui tau o mie de arginti; aceasta sa-ti fie o dovada de cinste fata de toti cei ce sunt cu tine, asa ca inaintea tuturor vei fi fara vina."

17. Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, si Dumnezeu a insanatosit pe Abimelec, pe nevasta si roabele lui, asa ca au putut sa nasca.

18. Fiindca Domnul incuiase pantecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 19

1. Cei doi ingeri au ajuns la Sodoma seara; si Lot sedea la poarta Sodomei. Cand i-a vazut Lot, s-a sculat, le-a iesit inainte si s-a plecat pana la pamant.

2. Apoi a zis: "Domnii mei, intrati, va rog, in casa robului vostru, ca sa ramaneti peste noapte in ea si spalati-va picioarele; maine va veti scula de dimineata si va veti vedea de drum." "Nu", au raspuns ei, "ci vom petrece noaptea in ulita."

3. Dar Lot a staruit de ei pana au venit si au intrat in casa lui. Le-a pregatit o cina, a pus sa coaca azime si au mancat.

4. Dar nu se culcasera inca, si oamenii din cetate, barbatii din Sodoma, tineri si batrani, au inconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colturile.

5. Au chemat pe Lot si i-au zis: "Unde sunt oamenii care au intrat la tine in noaptea aceasta? Scoate-i afara la noi, ca sa ne impreunam cu ei."

6. Lot a iesit afara la ei, la usa, a incuiat usa dupa el

7. si a zis: "Fratilor, va rog, nu faceti o asemenea rautate!

8. Iata ca am doua fete care nu stiu de barbat; am sa vi le aduc afara si le veti face ce va va placea. Numai nu faceti nimic acestor oameni, fiindca au venit sub umbra acoperisului casei mele."

9. Ei au strigat: "Pleaca!" Si au zis: "Omul acesta a venit sa locuiasca aici ca un strain, si acum vrea sa faca pe judecatorul. Ei bine, o sa-ti facem mai rau decat lor." Si, impingand pe Lot cu sila, s-au apropiat sa sparga usa.

10. Dar barbatii aceia au intins mana, au tras pe Lot inauntru la ei in casa si au incuiat usa.

11. Iar pe oamenii care erau la usa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic pana la cel mai mare, asa ca degeaba se trudeau sa gaseasca usa.

12. Barbatii aceia au zis lui Lot: "Pe cine mai ai aici? Gineri, fii si fiice si tot ce ai in cetate: scoate-i din locul acesta.

13. Caci avem sa nimicim locul acesta, pentru ca a ajuns mare plangere inaintea Domnului impotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca sa-l nimicim."

14. Lot a iesit si a vorbit cu ginerii sai, care luasera pe fetele lui: "Sculati-va", a zis el, "iesiti din locul acesta; caci Domnul are sa nimiceasca cetatea." Dar ginerii lui credeau ca glumeste.

15. Cand s-a crapat de ziua, ingerii au staruit de Lot, zicand: "Scoala-te, ia-ti nevasta si cele doua fete, care se afla aici, ca sa nu pieri si tu in nelegiuirea cetatii."

16. Si, fiindca Lot zabovea, barbatii aceia l-au apucat de mana, pe el, pe nevasta sa si pe cele doua fete ale lui, caci Domnul voia sa-l crute; l-au scos si l-au lasat afara din cetate.

17. Dupa ce i-au scos afara, unul din ei a zis: "Scapa-ti viata; sa nu te uiti inapoi si sa nu te opresti in vreun loc din campie: scapa la munte, ca sa nu pieri."

18. Lot le-a zis: "O! nu, Doamne!

19. Iata ca am capatat trecere inaintea Ta si ai aratat mare indurare fata de mine, pastrandu-mi viata; dar nu pot sa fug la munte inainte ca sa ma atinga prapadul, si voi pieri.

20. Iata, cetatea aceasta este destul de aproape ca sa fug in ea si este mica. O! de as putea sa fug acolo… este asa de mica… Si sa scap cu viata!"

21. Si El i-a zis: "Iata ca-ti fac si hatarul acesta si nu voi nimici cetatea de care vorbesti.

22. Grabeste-te de fugi in ea, caci nu pot face nimic pana nu vei ajunge acolo." Pentru aceea s-a pus cetatii aceleia numele Toar.

23. Rasarea soarele pe pamant cand a intrat Lot in Toar.

24. Atunci Domnul a facut sa ploua peste Sodoma si peste Gomora pucioasa si foc de la Domnul din cer.

25. A nimicit cu desavarsire cetatile acelea, toata campia si pe toti locuitorii cetatilor si tot ce crestea pe pamant.

26. Nevasta lui Lot s-a uitat inapoi si s-a prefacut intr-un stalp de sare.

27. Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineata si s-a dus la locul unde statuse inaintea Domnului.

28. Si-a indreptat privirile spre Sodoma si Gomora si spre toata campia; si iata ca a vazut ridicandu-se de pe pamant un fum, ca fumul unui cuptor.

29. Cand a nimicit Dumnezeu cetatile campiei, Si-a adus aminte de Avraam; si a scapat pe Lot din mijlocul prapadului prin care a surpat din temelie cetatile unde isi asezase Lot locuinta.

30. Lot a iesit din Toar si a ramas pe munte, cu cele doua fete ale lui, caci s-a temut sa ramana in Toar. A locuit intr-o pestera, cu cele doua fete ale lui.

31. Cea mai mare a zis celei mai tinere: "Tatal nostru este batran; si nu mai este niciun barbat in tinutul acesta, ca sa intre la noi, dupa obiceiul tuturor tarilor.

32. Vino sa punem pe tatal nostru sa bea vin si sa ne culcam cu el, ca sa ne pastram samanta prin tatal nostru."

33. Au facut, dar, pe tatal lor de a baut vin in noaptea aceea; si cea mai mare s-a dus si s-a culcat cu tatal ei. El n-a bagat de seama nici cand s-a culcat ea, nici cand s-a sculat.

34. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: "Iata, eu m-am culcat in noaptea trecuta cu tatal meu; haidem sa-i dam sa bea vin si in noaptea aceasta, si du-te de te culca si tu cu el, ca sa ne pastram samanta prin tatal nostru."

35. Au dat tatalui lor de a baut vin si in noaptea aceea; apoi cea mai tanara s-a dus si s-a culcat cu el. El n-a bagat de seama nici cand s-a culcat ea, nici cand s-a sculat.

36. Cele doua fete ale lui Lot au ramas astfel insarcinate de tatal lor.

37. Cea mai mare a nascut un fiu, caruia i-a pus numele Moab; el este tatal moabitilor din ziua de azi.

38. Cea mai tanara a nascut si ea un fiu, caruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatal amonitilor din ziua de azi.
Capitolul urmator
Capitolul precedent

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 18

1. Domnul i S-a aratat la stejarii lui Mamre, pe cand Avraam sedea la usa cortului, in timpul zadufului zilei.

2. Avraam a ridicat ochii si s-a uitat: si iata ca trei barbati stateau in picioare langa el. Cand i-a vazut, a alergat inaintea lor, de la usa cortului, si s-a plecat pana la pamant.

3. Apoi a zis: "Doamne, daca am capatat trecere in ochii Tai, nu trece, rogu-Te, pe langa robul Tau.

4. Ingaduie sa se aduca putina apa, ca sa vi se spele picioarele; si odihniti-va sub copacul acesta.

5. Am sa ma duc sa iau o bucata de paine, ca sa prindeti la inima, si dupa aceea va veti vedea de drum; caci pentru aceasta treceti pe langa robul vostru." "Fa cum ai zis", i-au raspuns ei.

6. Avraam s-a dus repede in cort la Sara, si a zis: "Ia repede trei masuri de faina alba, framanta si fa turte."

7. Si Avraam a alergat la vite, a luat un vitel tanar si bun si l-a dat unei slugi sa-l gateasca in graba.

8. Apoi a luat unt si lapte, impreuna cu vitelul pe care-l gatise, si l-a pus inaintea lor. El insusi a stat langa ei, sub copac, si le-a slujit pana ce au mancat.

9. Atunci ei i-au zis: "Unde este nevasta ta, Sara?" "Uite-o in cort", a raspuns el.

10. Unul dintre ei a zis: "La anul pe vremea aceasta, ma voi intoarce negresit la tine; si iata ca Sara, nevasta ta, va avea un fiu." Sara asculta la usa cortului, care era inapoia lui.

11. Avraam si Sara erau batrani, inaintati in varsta; si Sarei nu-i mai venea randuiala femeilor.

12. Sara a ras in sine, zicand: "Acum, cand am imbatranit, sa mai am pofte? Domnul meu, barbatul, de asemenea, este batran."

13. Domnul a zis lui Avraam: "Pentru ce a ras Sara, zicand: "Cu adevarat, sa mai pot avea copil, eu, care sunt batrana?"

14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Ma voi intoarce la tine, si Sara va avea un fiu."

15. Sara a tagaduit si a zis: "N-am ras!" Caci i-a fost frica. Dar El a zis: "Ba da, ai ras!"

16. Barbatii aceia s-au sculat sa plece si s-au uitat inspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, sa-i petreaca.

17. Atunci Domnul a zis: "Sa ascund Eu oare de Avraam ce am sa fac?…

18. Caci Avraam va ajunge negresit un neam mare si puternic, si in el vor fi binecuvantate toate neamurile pamantului.

19. Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facand ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa implineasca fata de Avraam ce i-a fagaduit"…

20. Si Domnul a zis: "Strigatul impotriva Sodomei si Gomorei s-a marit, si pacatul lor intr-adevar este nespus de greu.

21. De aceea Ma voi cobori acum sa vad daca in adevar au lucrat in totul dupa zvonul venit pana la Mine; si daca nu va fi asa, voi sti."

22. Barbatii aceia s-au departat si au plecat spre Sodoma. Dar Avraam statea tot inaintea Domnului.

23. Avraam s-a apropiat si a zis: "Vei nimici Tu oare si pe cel bun impreuna cu cel rau?

24. Poate ca in mijlocul cetatii sunt cincizeci de oameni buni: ii vei nimici oare si pe ei si nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt in mijlocul ei?

25. Sa omori pe cel bun impreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeasi soarta ca cel rau, departe de Tine asa ceva! Departe de Tine! Cel ce judeca tot pamantul nu va face oare dreptate?"

26. Si Domnul a zis: "Daca voi gasi in Sodoma cincizeci de oameni buni in mijlocul cetatii, voi ierta tot locul acela din pricina lor."

27. Avraam a luat din nou cuvantul si a zis: "Iata, am indraznit sa vorbesc Domnului, eu care nu sunt decat praf si cenusa.

28. Poate ca din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toata cetatea?" Si Domnul a zis: "N-o voi nimici, daca voi gasi in ea patruzeci si cinci de oameni buni."

29. Avraam I-a vorbit mai departe si a zis: "Poate ca se vor gasi in ea numai patruzeci de oameni buni." Si Domnul a zis: "N-o voi nimici pentru cei patruzeci."

30. Avraam a zis: "Sa nu Te manii, Doamne, daca voi mai vorbi. Poate ca se vor gasi in ea numai treizeci de oameni buni." Si Domnul a zis: "N-o voi nimici, daca voi gasi in ea treizeci de oameni buni."

31. Avraam a zis: "Iata, am indraznit sa vorbesc Domnului. Poate ca se vor gasi in ea numai douazeci de oameni buni." Si Domnul a zis: "N-o voi nimici, pentru cei douazeci."

32. Avraam a zis: "Sa nu Te manii, Doamne, daca voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate ca se vor gasi in ea numai zece oameni buni." Si Domnul a zis: "N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni."

33. Dupa ce a ispravit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Si Avraam s-a intors la locuinta lui.
Capitolul urmator
Capitolul precedent

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 17

1. Cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana.

2. Voi face un legamant intre Mine si tine si te voi inmulti nespus de mult."

3. Avram s-a aruncat cu fata la pamant; si Dumnezeu i-a vorbit astfel:

4. "Iata legamantul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatal multor neamuri.

5. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tau va fi Avraam; caci te fac tatal multor neamuri.

6. Te voi inmulti nespus de mult; voi face din tine neamuri intregi; si din tine vor iesi imparati.

7. Voi pune legamantul Meu intre Mine si tine si samanta ta dupa tine, din neam in neam; acesta va fi un legamant vesnic, in puterea caruia Eu voi fi Dumnezeul tau si al semintei tale dupa tine.

8. Tie, si semintei tale dupa tine, iti voi da tara in care locuiesti acum ca strain, si anume iti voi da toata tara Canaanului in stapanire vesnica; si Eu voi fi Dumnezeul lor."

9. Dumnezeu a zis lui Avraam: "Sa pazesti legamantul Meu, tu si samanta ta dupa tine, din neam in neam.

10. Acesta este legamantul Meu pe care sa-l paziti intre Mine si voi, si samanta ta dupa tine: tot ce este de parte barbateasca intre voi sa fie taiat imprejur.

11. Sa va taiati imprejur in carnea preputului vostru: si acesta sa fie semnul legamantului dintre Mine si voi.

12. La varsta de opt zile, orice copil de parte barbateasca dintre voi sa fie taiat imprejur, neam dupa neam: fie ca este rob nascut in casa, fie ca este cumparat cu bani de la vreun strain, care nu face parte din neamul tau.

13. Va trebui taiat imprejur atat robul nascut in casa, cat si cel cumparat cu bani; si astfel legamantul Meu sa fie intarit in carnea voastra ca un legamant vesnic.

14. Un copil de parte barbateasca netaiat imprejur in carnea preputului lui sa fie nimicit din mijlocul neamului sau: a calcat legamantul Meu."

15. Dumnezeu a zis lui Avraam: "Sa nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei sa fie Sara.

16. Eu o voi binecuvanta, si iti voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvanta, si ea va fi mama unor neamuri intregi; chiar imparati de noroade vor iesi din ea."

17. Avraam s-a aruncat cu fata la pamant si a ras, caci a zis in inima lui: "Sa i se mai nasca oare un fiu unui barbat de o suta de ani? Si sa mai nasca oare Sara la nouazeci de ani?"

18. Si Avraam a zis lui Dumnezeu: "Sa traiasca Ismael inaintea Ta!"

19. Dumnezeu a zis: "Cu adevarat, nevasta ta, Sara, iti va naste un fiu; si-i vei pune numele Isaac. Eu voi incheia legamantul Meu cu el, ca un legamant vesnic pentru samanta lui dupa el.

20. Dar si cu privire la Ismael te-am ascultat. Iata, il voi binecuvanta, il voi face sa creasca si il voi inmulti nespus de mult; doisprezece voievozi va naste, si voi face din el un neam mare.

21. Dar legamantul Meu il voi incheia cu Isaac, pe care ti-l va naste Sara la anul pe vremea aceasta."

22. Cand a ispravit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a inaltat de la Avraam.

23. Avraam a luat pe fiul sau, Ismael, pe toti cei ce se nascusera in casa lui si pe toti robii cumparati cu bani, adica pe toti cei de parte barbateasca dintre oamenii din casa lui Avraam, si le-a taiat imprejur carnea preputului, chiar in ziua aceea, dupa porunca pe care i-o daduse Dumnezeu.

24. Avraam era in varsta de nouazeci si noua de ani cand a fost taiat imprejur in carnea preputului sau.

25. Fiul sau, Ismael, era in varsta de treisprezece ani cand a fost taiat imprejur in carnea preputului sau.

26. Avraam si fiul sau, Ismael, au fost taiati imprejur chiar in ziua aceea.

27. Si toti oamenii din casa lui: robi nascuti in casa lui, sau cumparati cu bani de la straini, au fost taiati imprejur impreuna cu el.

Seguir leyendo...

Genesa Capitolul 16

1. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i nascuse deloc copii. Ea avea o roaba egipteanca numita Agar.

2. Si Sarai a zis lui Avram: "Iata, Domnul m-a facut stearpa; intra, te rog, la roaba mea; poate ca voi avea copii de la ea." Avram a ascultat cele spuse de Sarai.

3. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, si a dat-o de nevasta barbatului sau, Avram, dupa ce Avram locuise ca strain zece ani in tara Canaan.

4. El a intrat la Agar, si ea a ramas insarcinata. Cand s-a vazut ea insarcinata, a privit cu dispret pe stapana sa.

5. Si Sarai a zis lui Avram: "Asupra ta sa cada batjocura aceasta care mi se face! Eu insumi ti-am dat in brate pe roaba mea; si ea, cand a vazut ca a ramas insarcinata, m-a privit cu dispret. Sa judece Domnul intre mine si tine!"

6. Avram a raspuns Saraiei: "Iata, roaba ta este in mana ta; fa-i ce-ti place!" Atunci Sarai s-a purtat rau cu ea; si Agar a fugit de ea.

7. Ingerul Domnului a gasit-o langa un izvor de apa in pustiu, si anume langa izvorul care este pe drumul ce duce la Sur.

8. El a zis: "Agar, roaba Saraiei, de unde vii si unde te duci?" Ea a raspuns: "Fug de stapana mea, Sarai."

9. Ingerul Domnului i-a zis: "Intoarce-te la stapana ta si supune-te sub mana ei."

10. Ingerul Domnului i-a zis: "Iti voi inmulti foarte mult samanta, si ea va fi atat de multa la numar ca nu va putea fi numarata."

11. Ingerul Domnului i-a zis: "Iata, acum esti insarcinata si vei naste un fiu caruia ii vei pune numele Ismael; caci Domnul a auzit mahnirea ta.

12. El va fi ca un magar salbatic printre oameni; mana lui va fi impotriva tuturor oamenilor, si mana tuturor oamenilor va fi impotriva lui; si va locui in fata tuturor fratilor lui."

13. Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: "Tu esti Dumnezeu care ma vede!" caci a zis ea: "Cu adevarat, am vazut aici spatele Celui ce m-a vazut!"

14. De aceea fantana aceea s-a numit "Fantana Celui Viu care ma vede"; ea este intre Cades si Bared.

15. Agar a nascut lui Avram un fiu; si Avram a pus fiului, pe care i l-a nascut Agar, numele Ismael.

16. Avram era de optzeci si sase de ani, cand i-a nascut Agar pe Ismael.

Seguir leyendo...